„Din punctul meu de vedere, relaxarea nu poate avea loc”, a subliniat cancelarul german, întrucât cea mai mare economie europeană, care a rezistat până acum pandemiei mai bine decât vecinii, se confruntă cu o revenire a pandemiei, înregistrând mai mult de o mie de cazuri aproape în fiecare zi.
În timp ce călătorea spre Düsseldorf, ea a apreciat că „dublarea cazurilor” observată în medie ”în întreaga Germanie în ultimele trei săptămâni” a constituit o „creștere care nu ar trebui să continue și pe care ar trebui, dimpotrivă, să o limităm” .
Pentru aceasta, liderul conservator a fost ferm cu privire la necesitatea de a purta o mască în anumite locuri publice, dar și de a respecta carantina impusă în cazul întoarcerii dintr-o ședere într-o zonă clasificată de risc de guvern.
Merkel a insistat pe aplicarea amenzilor prevăzute pentru încălcărea acestor reguli.
Purtând o mască în transportul public sau la cumpărături, respectând distanțele dintre oameni, „acestea sunt lucruri pe care le putem și trebuie să le facem”, a spus Merkel.
Germania înregistrează în medie 1.159 de cazuri noi zilnic, nivelul de la începutul lunii mai după ce a scăzut la doar 500 de cazuri pe zi în iulie.
Merkel a dat asigurări că sistemul medical german nu a fost amenințat de saturație.
Rețeaua mare de spitale împreună cu numărul mare de teste de screening explică de ce Germania a rezistat mai bine decât alte țări europene, precum Italia, Franța și Spania.
„Suntem în mijlocul pandemiei, virusul este acolo, chiar dacă este invizibil. Nu există încă vaccin", a reamintit Merkel, care a cunoscut o creștere a popularității datorită managementului crizei.
În Germania au fost raportate până marți, 18 august, 227.899 de infectări confirmate cu noul coronavirus de la începutul epidemiei și 9.305 de decese. În ultimele 24 de ore fuseseră confirmate 1.213 de noi cazuri de COVID-19 și 9 decese, potrivit datelor centralizate de Worldometer.