„În termen scurt vom veni cu măsuri reparatorii şi pentru cei care au pierdut sau depăşit termenul de contestaţie în anulare. (...) Că a pierdut termenul de contestaţie sau nu, s-a aflat în aceeaşi ipoteză. Au fost condamnaţi de complete nelegal constituite”, a declarat ministrul Justiţiei, la Antena3.
În noiembrie 2018, CCR a decis că toate completurile de 5 de la ICCJ din 2014 până la data deciziei CCR au fost compuse nelegal în sensul că aveau în compunere un judecător membru de drept în loc ca toți cei 5 magistrați din complet să fie trași la sorți.
Între cei care au ieșit din termen pentru contestația în anulare este și Liviu Dragnea, condamnat în dosarul Referendumului.
Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare in 2017 de către Instanța supremă în dosarul privind fraude la referendum, judecătorii susţinând că acesta a ales să îşi folosească "abuziv autoritatea şi influenţa" în partid "pentru a denatura rezultatul scrutinului.
Printre demnitarii condamnați de C5-urile de la ICCJ între 2014 și 2018 (declarate nelegal constituite de CCR) se numără și fostul premier Adrian Năstase, condamnat definitiv a doua oară pentru corupție în ianuarie 2014 în procesul Zambaccian, sau Adrian Severin, condamnat defintiv la 4 ani de detenție în noiembrie 2016 de un C5 al ICCJ după ce a fost prins de jurnaliștii de la The Sunday Times că cerea mită ca să voteze legi în Parlamentul European.
Potrivit legii, sentințele definitive pot fi atacate prin contestație în anulare pe motiv de compunere nelegală a completului de judecători doar în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinței definitive motivate.
Elena Udrea, Alina Bica, Rudel Obreja, Dan Şova şi Şerban Pop au fost recent eliberaţi din detenţie după ce avocaţii acestora au formulat contestaţii faţă de formarea completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă.