“Noul juriu răspunde dorinţelor telespectatorilor, aducȃnd pe micul ecran trei exemple de poveşti de succes, unde talentul şi ambiţia au condus la cariere impresionante în arta culinară”, se arată într-un comunicat al Pro TV, citat de Pagina de Media.
Patrizia Paglieri este un chef foarte apreciat, ce deţine mai multe restaurante în Bucureşti şi Constanţa, Adrian Hădean este un cunoscut bucătar, realizator de emisiuni şi autor de cărţi culinare, iar Florin Scripcă a fost, de asemenea, gazda unei emisiuni TV şi este chef în cadrul unor restaurante de renume din Bucureşti.
Patrizia Paglieri, de origine italiană, din San Remo, este supranumită şi Liza Minnelli, datorită asemănării cu faimoasa divă. Ea a ajuns în Romȃnia în anul 1999, împreună cu părinţii, cȃnd au fondat primul restaurant de familie în Buftea.
Adrian Hădean lucrează de peste 15 ani în arta culinară şi a fost gazda mai multor emisiuni TV de profil, difuzate pe posturi locale şi naţionale. În 2003 publică prima sa carte gastronomică, „Sare şi piper”, iar din 2004 începe mai multe stagii de pregătire profesională în bucătării din Europa (Spania, Franţa, Germania) și din Asia (Singapore, Malaezia, Thailanda). În 2011, a propus şi implementat programul de responsabilitate socială “Farfurii curate”, care promovează alimentația sănătoasă în grădinițele din Cluj-Napoca.
Florin Scripcă face parte din celebra echipa Flavours şi, în prezent, coordonează bucătăriile unora dintre cele mai apreciate locuri din Bucureşti: Biutiful, Fratelli, Le Bistro sau Willbrook Platinum Center. Florin impresionează prin dedicare şi seriozitate, dar şi prin carismă şi simţ al umorului. În ultimii 10 ani, a urmat mai multe cursuri de perfecţionare în Marea Britanie, la Londra, în Oxfordshire, în cadrul companiei de catering “Jamie Oliver’s Fabulous Feasts” şi în Exeter, la ferma bio de carne „Pipers Farm”, şi în Franţa, la „Cantine du Faubourg” din Paris.
Reamintim că foștii jurați de la Master Chef, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea si Catalin Scarlatescu, s-a alăturat postului Antena 1 pentru a realiza din toamnă un nou show culinar – Hell’s Kitchen.