Preferințele în materie de tipuri de caroserie reflectă nevoi diferite ale șoferilor. Există cei care optează pentru hatchback-uri mici, pe când alții preferă variante mai spațioase, cum ar fi break-urile sau SUV-urile.
Conform unor cercetări recente realizate în România de către o companie de date auto, se constată că românii manifestă o preferință marcantă pentru sedan-uri și SUV-uri, în detrimentul coupe-urilor și decapotabilelor. Aceasta sugerează că consumatorii români sunt atrași de designul și funcționalitățile oferite de aceste două tipuri de mașini, într-un mod mai pronunțat decât de cel al coupe-urilor și decapotabilelor.
Cel mai bogat român și-a părăsit soția pentru un fotomodel cu 26 de ani mai tânăr decât el
Solicitarea istoricului auto pentru vehiculele din România dezvăluie că sedanul este cel mai popular tip de caroserie. Cu toate că sedanul rămâne cel mai popular format de caroserie pe piața second-hand din românia (25,2%), a pierdut din popularitate, în comparație cu anul trecut. În 2022, ponderea se ridica la 28,9%.
De asemenea, Popularitatea SUV-urilor a crescut de la 20,1%, cât a fost înregistrat anul trecut, la 23,2% anul acesta, devenind al doilea cel mai popular tip de mașină pe piața de automobile rulate din România, mai spune studiul, citat de ProMotor.
Care sunt mașinile de care fug românii?
Break-urile sunt al treilea cel mai popular tip de caroserie în România, dar și acestea au înregistrat o scădere. De la 25,6%, cât însemnau în 2022, au ajuns la 22,8% în 2023. Între timp, ponderea monovolumelor a înregistrat o creștere semnificativă.
De departe, decapotabilele și coupe-urile sunt cel mai puțin căutate mașini pe piața second-hand. Decapotabila este cel mai puțin popular tip de caroserie, cu o cotă de căutare de doar 0,7%, în scădere față de anul precedent, când atingea cota de 0,9%.
Coupe-urile se numără și ele printre cele mai puțin dorite mașini din România, chiar dacă ponderea lor a crescut de la 1,1% la 1,5%. Deși MPV-urile au crescut puțin în popularitate, ponderea lor este de numai 5,3%.