Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sibiu, Sebastian Veştemean, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că s-au făcut 32 de descinderi la adrese din Sibiu şi Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate care se ocupa cu traficul şi introducerea în ţară de droguri de risc şi de mare risc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Membrii grupării acţionau în municipiul Sibiu şi municipiul Bucureşti. Acuzaţiile care li se aduc sunt trafic de droguri de risc şi de mare risc şi constituire în grup infracţional în vederea săvârşirii acestui gen de infracţiuni. Au fost confiscate sume de bani şi cantităţi însemnate de droguri de la domiciliile suspecţilor: canabis, droguri etnobotanice şi droguri sintetice", a afirmat Sebastian Veştemean.
Potrivit acestuia, drogurile erau vândute pe stradă şi în diferite localuri, la clienţi tineri, cu vârste de până la 30 de ani.
Sebastian Veştemean a precizat că grupul infracţional s-a dezvoltat începând din ianuarie 2013, după destructurarea altei reţele din municipiul Sibiu.
"Este cel mai important grup destructurat de anul acesta. Având în vedere numărul mare de suspecţi şi bunurile confiscate în urma percheziţiilor este unul dintre cele mai importante de la nivelul judeţului Sibiu. Reţeaua s-a extins începând cu luna ianuarie 2013, când a fost destructurată o altă reţea la Sibiu. Practic, ei au intrat pe locul lăsat liber de cei arestaţi de noi atunci", a declarat şeful SCCO Sibiu.
Surse din cadrul anchetei au precizat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma percheziţiilor au fost confiscate şapte maşini de lux, patru kilograme de droguri şi aproape 150.000 de lei, atât de la Sibiu, cât şi de la Bucureşti.
În dosar sunt suspectate 32 de persoane, din care două sunt minore, restul având vârste între 18 şi 35 de ani, iar alte câteva zeci de persoane au calitatea de martor în dosar. Unii dintre suspecţi şi martori au fost deja duşi la audieri la sediul DIICOT Sibiu, alţii urmând a ajunge aici.
Gramul de canabis se vindea cu preţuri pornind de la 50 de lei, iar în Sibiu zona de desfăşurare era cartierul Valea Aurie.
Drogurile erau introduse în ţară în colete cu valoare mică, iar reţeaua din Sibiu se aproviziona de la cea din Bucureşti.
Zeci de percheziţii ale procurilor DIICOT au avut loc, joi, la Sibiu şi în Capitală, iar surse judiciare spuneau că era vizată o reţea de traficanţi de droguri de risc şi mare risc, aproximativ o sută de persoane urmând să fie audiate la Sibiu.