Potrivit ISU Vâlcea, din primele informații, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La fața locului intervin o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Brezoi și o ambulanță SAJ.
Una din victime a fost transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare, în timp ce cea de-a doua persoană rănită a primit îngriji medicale la fața locului, iar ulterior a refuzat transportul la o unitate medicală.