Politistii au reusit sa prinda 6 dintre migranti. Acestia sunt din Egipt, Siria si Yemen si aveau drept de sedere valabil in Romania. Pe alti 3 inca ii cauta. Soferul, capturat si el, este cetatean moldovean si va fi cercetat pentru trafic de migranti.
„In jurul orei 23:30, în nodul rutier de la km. 503, calea 2, polițiștii Autostrăzii A1 Deva Nădlac au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, dar conducătorul acestuia nu s-a conformat, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia pe o distanța de 18 km, între localitățile Giarmata-Remetea, până la intrarea în municipiul Timișoara.
În timpul urmăririi, au fost executate 9 focuri de avertisment în plan vertical, existând indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.
A fost imobilizat și identificat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 24 de ani, cetățean cu dublă cetățenie română/moldovenească și 6 persoane de naționalitate străină.
Trei dintre persoanele din autoturism au reușit să fugă.
Cele 7 persoane au fost predate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, pentru continuarea cercetărilor, dintre care conducătorul auto este cetățean din Republica Moldova și 6 pasageri de origine afro-asiatica( 1 din Egipt, 4 din Siria, 1 din Yemen).
În urma cercetărilor, polițiștii de Frontieră a constatat că cele 6 persoane de origine afro-asiatică sunt intrate legal în România și au drept de ședere legală pe teritoriul țării.
De asemenea, polițiștii de frontiera efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul din Republica Moldova.
Totodată, una dintre persoanele străine, pe fondul sperieturii, a fost transportată la spital, fapt pentru care Biroul Rutier Timiș a întocmit un dosar penal sun aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
S-a constatat ca autoturismul nu deține poliță RCA valabilă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.640 de lei, pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002R, i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 180 de zile„, transmit reprezentantii Biroului Autostrazi.
Masina urmarita de politisti, in care s-au inghesuit 10 oameni, cu tot cu sofer, a ramas in zona intersectiei cu drumul de Aeroport, a tranismis IPJ Timiș.