În cadrul acestei operațiuni, au fost puse în aplicare 120 de mandate de percheziție domiciliară, în diverse locații din țară, vizând grupuri de criminalitate organizată și persoane implicate în săvârșirea infracțiunilor investigate. Operațiunea se concentrează în principal pe combaterea traficului de droguri și substanțe psihoactive, două fenomene care au cunoscut o creștere alarmantă în ultimii ani, precum și pe contrabanda cu țigarete, o sursă majoră de finanțare a grupurilor de criminalitate organizată.
Scopul acțiunii este obținerea de probe solide privind activitățile ilegale desfășurate de grupările criminale, care vor fi folosite pentru tragerea acestora la răspundere penală. Totodată, anchetatorii urmăresc identificarea și confiscarea bunurilor obținute din activități ilegale sau care pot fi utilizate pentru recuperarea prejudiciilor provocate de activitatea infracțională.
Autoritățile au precizat că, în funcție de progresul investigațiilor, vor furniza publicului informațiile care pot fi divulgate.
Potrivit DIICOT Alba Iulia, din cercetările efectuate a reieșit că 2 suspecți și un făptuitor, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, au procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, către consumatori din municipiul Blaj și localitățile limitrofe, cu sume cuprinse între 60 și 100 lei pentru un gram.