”Măștile se vor purta sistematic în şcoli, nu doar acolo unde nu există distanţare fizică, ci în toate spaţiile închise”, a subliniat ministrul, care a precizat că obiceiul trebuie adoptat inclusiv de adolescenţi. ”Masca trebuie să facă parte din echipamentul de școală”, a insistat Blanquer, citat de Agerpres.
Obligativitatea purtării măștii de protecție vizează și profesorii. În timpul predării cursurilor însă, aceștia vor putea renunța la mască dacă mențin distanța de doi metri față de elevi.
În ciuda îngrijorărilor exprimate de profesori legate de condițiile în care se vor desfășura cursurile, ministrul Învățământului a exclus posibilitatea amânării deschiderii anului școlar pe 1 septembrie.
Masca este deja obligatorie în spaţiile comerciale şi în alte spaţii publice închise, iar în unele orașe, inclusiv în spațiile deschise. În plus, va deveni obligatorie și la locurile de muncă, în spațiile deschise unde circulă angajații. Bilanțul epidemiei din Franța depășește 234.400 de cazuri de Covid-19 și 30.500 de decese.