Guvernul olandez şi-a schimbat miercuri poziţia de până acum de a se opune purtatului măştii de protecţie în spaţiile publice, decizia venind pe fondul numărului record de noi infectări cu coronavirus şi al apelurilor majorităţii parlamentare pentru acţiuni hotărâte împotriva epidemiei de COVID-19, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
„Ceea ce vrem să facem este să dăm întregii ţări un sfat clar, urgent: de acum încolo, purtaţi o mască nemedicală pentru gură şi nas în spaţiile publice”, a spus Rutte în timpul unei dezbateri în parlament cu privire la ce este de făcut în contextul în care numărul zilnic de infectări a depăşit 3.000 în cursul săptămânii.
Aceasta marchează o schimbare majoră de poziţie după ce Rutte şi principalul expert medical au argumentat luni de zile împotriva utilităţii măştilor în prevenirea transmiterea virusului, primind recent o mustrare din partea expertului american dr. Anthony Fauci la televiziunea olandeză.
Miercuri, o majoritate de partide din parlament au spus pentru prima dată că guvernul lui Rutte ar trebui să recomande purtatul voluntar al măştii.
„Dată fiind situaţia în care ne aflăm, în care am pierdut controlul asupra virusului, credem că aceasta este o măsură necesară. Nu avem timp pentru construirea consensului”, a afirmat deputata socialistă Lilian Marijnissen”, a adăugat ea.
O lege ar fi necesară pentru a face obligatoriu purtatul măştilor în spaţiile publice, având în vedere că măsura încalcă libertăţile constituţionale. Este neclar cât ar putea dura adoptarea unei asemenea legi.
Măsura purtării măștii în spațiile publice vine după ce Olanda a depășit deja 120.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre cele 120.845, ultimele 3.294 de cazuri numai în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor a ajuns la 6.406 până miercuri, potrivit ultimelor date centralizate de Worldometers.