Furnizorii de curent au decis că este cazul să ia unele măsuri preventive, pentru a evita consecințele care au fost în urma furtunii din 17 septembrie, care a întrerupt pe unele străzi, în Lugoj, furnizarea curentului electric, scrie redesteptarea.ro.
Cum una dintre cauze ar fi fost copacii căzuți peste firele de curent, Electrica a decis că ei trebuie tăiați în anumite zone, astfel că şi-a trimis, miercuri, angajaţii să taie pomii în Dealul Viilor.
Doar că ordinul legat de lucrare nu a fost clar, spun executanții, care din exces de zel au pătruns abuziv în grădinile oamenilor, fără înștiințarea prealabilă a acestora și au tăiat zeci de pomi fructiferi și decorativi.
Potrivit declarațiilor unui angajat Electrica, în cadrul lucrării trebuiau tăiați, cu acordul Ocolului Silvic aferent, doar arborii din pădure care atingeau firele electrice.
Reacția celor care s-au trezit cu pomii puși la pământ a fost tardivă pentru peisajul zonei, însă aceștia au anunțat poliția, care urmează să decidă cine este responsabil și care vor fi urmările acestor fapte.