Un martor a făcut declarații cutremurătoare despre jandarmul în vârstă de 42 de ani care se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile în urma gravelor fapte comise.
Bărbatul ar fi profitat prima dată de fiica iubitei sale, cu care are o relație de cinci ani și care este însărcinată în 5 luni. Deși anul trecut au fost făcute primele acuzații, jandarmul a scăpat de dosar. Însă omul nu a renunțat la proastele obiceiuri, iar în acest an a abuzat-o și pe o colegă de clasă a copilei de 12 ani.
Plângerea la poliție a fost făcută după ce prietena fetiței abuzate s-a plâns la apropiați că a fost abuzată și ea.
"La nivelul inspectoratului de jandarmi Satu Mare au fost luate masurile legale prevazute in astfel de situatii, cadrul militar fiind suspendat din functie pana la finalizarea cercetarilor", anunta politia.
Apropiații spun că jandarmul ar fi fost cunoscut pentru faptul că avea o slăbiciune pentru minore. Fostul jandarm desena pe pereții camerelor pentru copii personaje din desene animate.