Andrei Trifu poate spune că s-a născut a doua oară. A scăpat din infernul de la Colectiv, iar acum este internat în Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
"Sunt fericit că sunt în viață și acest lucru mă determină pe viitor să fac mai multe fapte pozitive decât am făcut până acum", a precizat Andrei.
Spune că s-a dus în club pentru că membrii trupei Goodbye To Gravity îi erau prieteni și nu lipsea, aproape niciodată, de la concertele lor. Acum doar solistul formației este în viață, însă are arsuri grave. Andrei spune că vinovații trebuie să plătească pentru cei 56 de tineri care au murit, dar și pentru suferința răniților.
"Eu aș da vina pe lipsa de profesionalism. Oamenii trebuie angajați pe funcții acolo unde sunt ei cei mai buni", a mai povestit Andrei, conform reporterntv.ro.
Bărbatul de 44 de ani din Mangalia își amintește de acea noapte în cele mai mici detalii. A văzut că artificiile de pe stâlpul din fața scenei erau puse greșit, dar nu s-a gândit că de la acestea se va declanșa iadul. Scafandru militar, Andrei știe că pregătirea din Armată l-a salvat de la moarte.
Și-a ținut respirația mai bine de un minut. Așa a reușit să să își protejeze aparatul respirator.
Scapat din infern, Andrei a fost preluat de 'armata de ingeri', așa cum îi numește ei pe medicii și pompierii care au intervenit în acele moment dramatice.
Știe că recuperarea nu va fi ușoară, din cauza reacțiilor adverse pe care le are la unele antibiotice, însă este optimist.
Andrei Trifu a văzut moartea foarte aproape, însă acum este convins că acolo Sus, cineva îl iubește. Prețuiește viața mai mult ca orice pe lume și are un mesaj pentru colegii săi:
"Colegii mei scafandri de la unitatea din Constanța, le urez sănătate și mă voi întoarce printre voi pentru că scafandreria este pasiunea vieții mele".