"Pentru noi, s-a schimbat totul. Pentru ceilalţi, nu ştiu... Zilele trec foarte greu. În primul rând, pentru că noi nu mai avem viaţa normală pe care o aveam. Noi avem un gol pe care-l simţim zi de zi, cu care va trebui să trăim toată viaţa. Zi de zi simţim o lipsă din casă. Andrei ne spune că vrea să se mai joace, să aibă un frăţior, ceea ce nu se poate. Şi noi la fel. Noi, ca familie, ne-am dorit să avem doi copii de vârstă apropiată tocmai din această cauză, să se poată juca împreună. El este clasa I, Ionuţ ar fi fost clasa zero, aşa am fi dorit noi, deci un an diferenţă între ei, să fie la aceeaşi şcoală, să se vadă, să se ducă, să se întoarcă împreună...", a mărturisit, la Realitatea TV, Valentin Anghel.
La un an de la moartea lui Ionuţ, Andrei, trece, în fiecare zi, printr-un coşmar, rememorând ultimele clipe din viaţa fratelui său mai mic.
"Sunt foarte multe nopţi în care Andrei pur şi simplu sare din pat şi ţipă "Ajutor!". N-am putut să-mi imaginez, dar încerc să înţeleg prin ce traumă a trecut şi aceste reacţii nu puteam să mi le explic doar în sensul în care a văzut toată scena. La psiholog a mers de atunci şi până acum. Ca şi copil, este sociabil, nu are probleme, dar, luat în sigurătate, este foarte trist. Noi încercăm să-i ocupăm timpul cu activităţi pentru că şi nouă ne este greu dacă stăm şi ne gândim, şi lui îi este greu, la fel... Încercăm să avem o viaţă prin diverse activităţi", a spus Valentin Anghel.
Întrebat dacă, în opinia sa, cineva va plăti, într-un final, pentru moartea copilului său, acesta a răspuns: "Din câte am înţeles, nu prea se poate face nici măcar o zi puşcărie pentru moartea unui copil, a copilului nostru. De aceea noi încercăm să luptăm, să nu cumva să sufere pentru ce s-a întâmplat."
"A doua zi, autorităţile au pus gard. Nu au pus cu o zi înainte. Dacă se întâmpla lucrul acesta, nu se mai întâmpla o tragedie", a încheiat acesta.
Tragedia, însă, s-a produs. În urmă cu doar un an, în timp ce Ionuţ se juca într-un parc din Capitală cu fratele său, a fost atacat de mai mulţi maidanezi. În câteva clipe, copilul a murit, sfâşiat de animale. Avea doar patru ani, iar tragedia s-a întâmplat sub ochii fratelui său mai mare.