"Am luat la cunoştinţă de la Beja despre unele probleme legate de un teren pe care îl avea de recuperat dl. Colţea. Dl. Rizea a venit la tratament, a vorbit cu dl. Beja şi a aflat despre teren. (...) Menţionez că terenul despre care am vorbit se afla în Bucureşti, în locul unde fusese anterior reşedinţa ambasadorului SUA. Auzind de această problemă, dl. Rizea a zis că poate să o rezolve, întrucât cunoaşte pe cineva, cred că pe un director al RA-APPS. Am auzit că a mai fost vorba şi de un alt teren, de pe raza comunei Chiajna şi că au avut loc întâlniri şi discuţii între dl. Rizea şi dl. Colţea, de faţă fiind şi dl. Beja. Dl. Rizea a spus că îl cunoaşte pe primarul de la Chiajna şi că o să îl ajute în sensul de a face demersuri pentru recuperarea unui teren. Eu ştiu că dl. Rizea a cerut suma de 300.000 de euro pe care urma să o dea cuiva important din lumea politică", a declarat Filip Costăchescu, proprietarul unei clinici stomatologice al cărei pacient ar fi fost Cristian Rizea, scrie Mediafax.
Acesta a mai afirmat că între Cristian Rizea şi Lucian Colţea a fost încheiat un contract de împrumut în valoare de 300.000 de euro.
"Inculpaţii Rizea şi Colţea au venit la cabinetul avocaţilor Ianculescu Mario şi Urdoi Alexandru, care se află în acelaşi imobil cu cabinetul nostru stomatologic, pentru a se plăti suma de 300.000 de euro. Nu ştiu din ce motiv această sumă de bani nu a fost înmânată în cabinetul avocaţilor, ci în sala de prorocol din clinica noastră. Eu şi asociatul meu i-am lăsat pe aceştia o bucată de vreme singuri în acea sală şi ne-am dus la subsolul imobilului unde era un laborator de tehnică dentară. Banii erau pe o masă, la vedere, dl. Rizea i-a pus într-o geantă şi a chemat şoferul. Eu ştiu că în acea împrejurare s-a încheiat şi un contract de împrumut ce a fost redactat şi semnat la cabinetul avocaţilor. De asemenea, ştiu că prin acest contract inculpatul Colţea îl imprumuta pe inculpatul Rizea cu 300.000 de euro", a declarat Filip Costăchescu.
Cristian Rizea nu ar fi rezolvat, însă, problema terenului, astfel că Lucian Colţea l-ar fi ameninţat că va face un autodenunţ în acest sens, a mai povestit martorul.
"Cu acea ocazie, Rizea a spus că nu poate să îi dea banii înapoi pentru că nu îi mai are, dar că îi va da, în schimb, un teren şi un apartament. În acest sens, ne-am deplasat la un birou notarial pentru a fi încheiate actele, însă nu au fost încheiate întrucât s-a constatat că dl Rizea nu era proprietarul imobilelor respective", a afirmat Filip Costăchescu.
Acesta a mai spus că Lucian Colţea ar fi încercat să îi dea lui Cristian Rizea suma de 20.000 de euro, bani care nu ar fi fost acceptaţi de fostul deputat, spunând că vrea suma de 300.000 de euro.
Asociatul lui Filip Costăchescu, Constantin Misăilescu, a afirmat, în sala de judecată, că, în momentul în care i-a spus lui Cristian Rizea că a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fostul deputat i-ar fi spus să nu declare nimic în legătură cu RA-APPS. De asemenea, martorul a mai declarat că Cristian Rizea le-ar fi spus lui şi asociatului său că le va da un spaţiu în sectorul 5 pentru amplasarea clinicii stomatologice.
În anul 2009, fostul parlamentar ar fi primit 300.000 de euro pentru a interveni "astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna", arată DNA.
DNA susţine că, pentru a se ascunde provenienţa banilor, ar fi fost întocmite patru contracte de împrumut false.
De asemenea, procurorii arată că, "în cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici".