Fondatorul şi directorul general al Facebook a publicat pe reţeaua de socializare, cu ocazia naşterii fetiţei sale Max, un amplu plan de dezvoltare a ideii filantropice sub forma unei scrisori, potrivit click.ro.
"Sarcina a fost distractivă şi ne-a făcut să ne gândim la toate lucrurile care pot fi îmbunătăţite în lume pentru viitoarele generaţii. Singura modalitate de a atinge apogeul dezvoltării umane e să oferim posibilitatea fiecăruia de a se descoperi şi dezvolta.
Trebuie să investim în anumite programe care să ne garanteze că viitorul va fi diferit de felul în care arată acum prezentul. Viitorul trebuie să fie mai bun. Trebuie să investim în sănătate, educaţie, ştiinţă şi în dezvoltarea lor. Avem această responsabilitate morală, ca societate. Pentru noi e uşor ca în acest moment să începem, pentru că pentru atinge perfecţiunea e nevoie de exerciţiu şi încercări.
Vrem ca fiica noastră alături de ceilalţi copii să profite de oportunităţile pe care noi le putem crea acum. Trebuie ca ei să ducă o viaţă mai bună decât noi şi să-şi lase amprenta asupra lumii", au spus cei doi într-un interviu publicat pe Facebook.