Marius Vizer, preşedintele SPORTULUI MONDIAL a descris Ceremonia de Deschidere de la SOCI 2014, la care a fost prezent, la Realitatea TV: "A fost un spectacol grandios, iar pentru că sportul e una din cele mai mari valori ale umanităţii, aşa că spectacolul a fost pe măsura.
I-am întalnit pe domnul Ţiriac, pe domnul Morariu, cu atleţii, din păcate, încă nu m-am întâlnit, dar sper că o voi face în zilele următoare.
În ce priveşte organizarea ceremoniei de deschidere, pot să vă spun că s-a derulat impecabil, spre deosebire de alte Jocuri Olimpice, unde deschiderea a fost destul de anevoioasă, datorită măsurilor de securitate, de organizare, de management, de logistică, aici totul a funcţionat, spre marea surprindere a tuturor, impecabil.
Pentru că s-a vorbit atât de mult de măsurile de securitate, au organizat-o în aşa fel încât nici măcar nu s-au simţit măsurile de securitate şi totul a mers ca la carte şi toată lumea a fost foarte mulţumită", a spus Marius Vizer, preşedintele SPORTULUI MONDIAL.
Vorbind despre tentativa de deturnare a unui avion către Soci a unui cetăţean ucrainean, Marius Vizer a replicat: "Nu s-a simţit nimic, nimeni n-a fost panicat, informaţia cred că le-a parvenit după terminarea ceremoniei".
Marius Vizer a vorbit, la Realitatea TV, despre noul Soci: "Pot să vă spun că s-a născut un oraş nou. E o atmosferă spectaculoasă, o infrastructură incredibilă, cred că e cea mai prestigioasă Olimpiadă organizată vreodată".
SOCI 2014. Ce are ca plus SOCI
"Plusul este moştenirea pe care aceste Jocuri Olimpice le oferă societăţii, după terminarea lor. Ştim cu toţii că sunt un eveniment foarte costisitor, dar au creat un oraş nou, pe lângă faptul că exista, Soci era doar un mic oraş la malul Mării Negre. S-a născut un oraş spectaculos, cu un standard cel puţin european, cu o complexitate de stiluri incredibile, dar armonios îmbinate, eu cred că ţara va rămâne cu o moştenire deosebită şi că pe viitor Soci va rămâne un centru turistic, nu doar pentru ruşi, dar şi pentru vizitatorii care vor fi curioşi să îl viziteze, atât iarna, cât şi vara.
S-au creat, totodată, o mulţime de locuri de muncă. Societatea locală pare să fie extrem de mulţumită. Am vorbit cu mulţi şi sunt oameni din toate domeniile, care au aşteptat cu entuziasm Jocurile Olimpice şi sunt convinşi cu toţii că şi după Olimpiadă va exista un spirit continuu de sport şi olimpic în acest oraş, că va fi un oraş al tineretului şi al unei dezvoltări extraordinare".
ROMÂNIA la SOCI 2014
Întrebat despre posibilitatea ca România să se dezvolte mai mult în privinţa sporturilor de iarnă, Marius Vizer a răspuns:
"Fiind vorba de ţara mea de origine, mă abţin să comentez, dar cred că, în general, pentru dezvoltarea sportului în România avem nevoie de o legislaţie corespunzătoare. Atunci când o vom avea şi din punct de vedere financiar, sportul se va putea dezvolta în condiţii optime, aşa cum se întâmplă în multe alte ţări din lume, atunci cred că va fi loc pentru experţi ale sporturilor de iarnă ă vină în ţară şi acestea să se dezvolte.
Fiind o ţară bogată din toate punctele de vedere, avem potenţial uman, avem potenţial geografic şi cu o moştenire pozitivă din multe puncte de vedere, cred că am putea să redresăm şi handicapul pe care îl avem la sporturile de iarnă."
"Nu cunosc dedesubturile deciziei oraşului Soci, dar cred că motivul alegerii Soci-ului a fost evitarea Caucazului, din motive de securitate", a explicat Vizer.
SOCI 2014. Care vor fi ţările care vor câştiga cele mai multe MEDALII
Şeful SPORTULUI MONDIAL, Marius Vizer, a făcut, pentru Realitatea TV, câteva posibile predicţii pentru cele mai bine cotate ţări la SOCI 2014.
"Predicţii medalii: bătălia se dă între Rusia, Canada, SUA şi poate chiar Austria. La hochei e favorită Canada şi lumea speră ca şi Rusia să ajungă în finală", a spus Marius Vizer.