Marilena Rotaru a criticat proiectul de lege inițiat de PSD care ar face din Casa Regală o instituţie publică în interiorul regimului republican.
"Instituționalizarea Case Regale înseamnă supunerea Coroanei pe un loc inferior Casei regale. Mulți sunt foarte entuziaști, spun că acesta este primul pas, dar de fapt este ultimul pas, închide orice posibilitate viitoare a Casei Regale. Mă sperie această lege pentru că ea va închide oportunitatea reinstaurării Monarhiei în România. E cineva care vrea să închidă subiectul. Dacă se adoptă acest proiect, se anulează orice șansă de revenire la Monarhie. Eu sunt sigură că se pot găsi soluții și după ce Regele nu va mai fi, oferite chiar din interiorul Familei Regale. Esența acestui apel făcut de noi este ca Alteța sa Regală, Principesa Margareta să accepte misiunea care i-a fost dată prin naștere și prin voința Regelui Mihai, şi anume să fie Regină", a declarat Marilena Rotaru în emisiunea "Jocuri de Putere".
Marilena Rotaru a semnat, alături de zeci de personalităţi culturale din România printre care Doina Cornea, acad. Alexandru Zub şi istoricul Marius Oprea, o petiţie împotriva acestui proiect considerat "dar otrăvit". Textul petiţiei critică dur PSD, ca principal partid care a susţinut iniţiativa, şi solicită Casei Regală să se ţină departe de proiect. Potrivit semnatarilor, "scenariul pus la cale de principala forță politică din țară, prin care aceasta se revendică încă o dată drept o formațiune politică neocomunistă este menit să anihileze pentru todeauna Monarhia și jertfa tuturor celor care și-au sfârșit zilele pentru Țară și Rege."
Dezvăluiri din culisele Casei Regale. "Mi s-a spus: Nici acum, nici peste 20 de ani, nici peste 50 de ani, România nu va fi monarhie"
"Acum când văd acest proiect de lege promovat atât de intens nu pot să nu fac referire la momente la care am asistat în trecut. Încă eram în Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei și la un moment dat a apărut o declarație politică a unui membru PSD, Ninel Peia, am aplaudat-o atunci pentru respectul pentru istorie a unui om din PSD, trebuia să existe o voce corectă și din partea asta. Tot în 2013, m-am întâlnit cu Ninel Peia, care mi-a spus că Regele ar putea să-l ia de mână pe principele Nicolae și că el ne-ar asigura în acest fel că PSD ar face campanie electorală intensă și vom avea monarhie. La începutul anului 2015, după alegerile prezidențiale din 2014, colegii mei au insistat să avem o întâlnire cu Ninel Peia. A spus ceva de genul: "Noi, la PSD ne-am făcut calculele și știm că 10 ani de acum înainte nu mai putem da un președinte în România. Dacă ne dați baza de date cu toate contactele, eu pot să susțin că le vom face monarhiste pe toate babele care se duc cu autocarul la mănăstiri". Eu i-am replicat "Nu e mai normal să faceți un grup parlamentar monarhist?" O facem și pe asta a spus. Acum fac legătura cu asta și cu încă ceva: În finalul anului 2013, într-una dintre emisiunile Ora regelui am vorbit atunci despre ilegitimitatea Republicii în România, că ar trebui condamnată în Procesul comunismului. A existat imediat o sancțiune din partea CNA, m-au chemat la TVR1 și mi-au spus că nu mai pot să fac emisiunea", a spus Marilena Rotaru la Realitatea TV.
Marilena Rotaru a povestit apoi discuția cu un "înalt membru al staff-ului regal" în care i s-a reproșat critica la adresa republicii și apelul insistent pentru reinstaurarea Monarhiei:
"Am fost chemată de un înalt membru al staff-ului regal și mi s-au spus aceste cuvinte: Ne-ați făcut mult bine, dar acum ne faceți mult rău. Sunteți considerată portavocea Casei Regale, ceea ce nu era adevărat, nu vedeți de ce respect se bucură Casa Regală acum? că s-au retrocedat Peleșul și alte proprietăți... Totul era superb, era ca și cum ne aflam deja într-o monarhie. Mi s-a spus textual: "Nici acum, nici peste 20 de ani, nici peste 50 de ani, România nu va fi monarhie" Erau recomandări venite din interiorul Casei Regale să nu mai facem întruniri. Noi am făcut un draft de Constituție monarhistă și am trimis-o Casei Regale, și ni s-a psus Nu, nici vorbă, în constituția actuală trebuie trecut rolul Casei Regale și atât", a mai spus Marilena Rotaru.
"Cineva a intervenit între mine și Familia regală"
Marilena Rotaru a transmis recent o scrisoare deschisă adresată Principesei Margareta în care critică negocierile Casei Regale cu reprezentanții PSD. În scrisoarea deschisă, Marilena Rotaru îi cere principesei Margareta să nu predea destinul Romaniei unor "politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare".
"Mi s-a reproșat că mă apuc să scriu scrisori deschise. Am făcut așa ca să ajungă mesajul la Principesa Margareta, pentru că i-am trimis și o scrisoare personală despre care am aflat că nu a ajuns la Alteța sa. Am cerut și o audiență și nu am primit niciun răspuns. Nu ştiu dacă cineva i-a luat prizonieri pe Rege și Regină. Poate că e dintr-o anumită justificare de protecție...Nu știu, nu vreau să fac speculaţii. De fiecare dată câd ne-am întâlnit, principesa Margareta a venit mereu la mine și mi-a spus "Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru Casa Regală"...Pe vremuri aveam o legătură directă cu Regele, vorbeam direct cu regele acum câțiva ani, acum nu mai am legătura asta. Cineva a intervenit între mine și Familia regală", a mărturisit Marilena Rotaru.
Marilena Rotaru a explicat că se face adeseori o confuzie între regalitate şi monarhie, care este probabil întreţinută de cei care au interese contrare Familiei regale: "Noi avem regalitate în România, am avut un mare noroc că Regele a supravieţuit, nu s-a întâmplat ca la ruși cu Romanovii. Regalitatea a existat în exil, noi avem o regalitate, este ca un fenomen al naturii, ca un copac, care are frunze, flori, tulpină, nu poți să spui că nu există. În schimb, monarhia este un sistem de guvernâmânt, bazat pe regalitate. România are nevoie de monarhie. Cum spunea Regele Mihai, abia atunci va fi o rupere definitivă de comunism".
Scrisoarea deschisă adresată de Marilena Rotaru adresată Principesei Margareta:
"Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!
Scrisoare deschisă Custodelui Coroanei, Principesei Moștenitoare a României.
De aproape 27 de ani încerc, cu propriile mele puteri, și de câțiva ani și cu ale asociațiilor monarhiste din care am făcut și fac parte, să dau viață Cuvântului Majestății Sale Regelui Mihai și să repun adevărul în locul din care a fost smuls de bolșevici și de porta-vocea lor, Mihail Roller. Adevărul monarhiei constituționale, rolul său decisiv și benefic în epoca modernă și premodernă a României. Adevărul Regelui care s-a considerat primul servitor al națiunii și din această perspectivă Carol I, ca toți ceilalți Regi români, și-a asumat rolul de suveran. Adevărul puterii monarhului, putere care vine de la Dumnezeu dar și de la oameni: "Prin grația lui Dumnezeu și voința națională". Două surse de legitimitate care stau la temelia monarhiei constituționale. În republică puterea spirituală este abandonată. În monarhie este cheia unificatoare. România s-a clădit și a evoluat în timpul monarhiei și s-a prăbușit în timpul republicii.
Regele Mihai este omagiat în marile cancelarii ale lumii ca "un mare Rege", iar Alteța Voastră Regală este privită ca "principesa moștenitoare a unui mare Rege". Acum 72 de ani Regele Mihai a semnat printr-un gest de mare cutezanță, inspirație și înțelepciune acel 23 August.
Acum este douăzecișitreiaugustul Alteței Voastre Regale!
Custodele Coroanei Române nu poate cere decât locul suprem: tronul. În realitate, nu într-un muzeu!
A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui.
Sistemul actual, strâns unit printr-o politică a corupției, dorește liniște prin eliminarea de pe agenda publică a subiectului monarhiei, prin ceea ce, scribii obedienți au numit "instituționalizarea Casei Regale."
Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!
Există o particulă în titlul princiar care nu permite căderea: "a României". Orice abdicare de la înălțimea Coroanei se poate face doar în nume personal. Nimeni însă nu poate implica instituția supremă a Coroanei în jocurile politicianiste și nu poate distruge speranța românilor în monarhia constituțională.
Respectul față de întregul adevăr istoric m-a făcut să cred că, la aniversarea a 150 de ani ai Coroanei Române, vor fi invitați și reprezentanți ai rădăcinilor regalității noastre, ai Casei Princiare de Hohenzollern, care ni i-au dat pe măritul Rege Carol I și pe Regele Ferdinand.
Complicitățile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie și să consfințească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai. De data asta pe mâna propriei familii."