Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat joi Ordinul pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave și Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri. Cele două acte normative au fost trimise la Monitorul Oficial pentru publicare.
La zece zile după publicarea Ordinului ministrului în Monitorul Oficial, comisiile care vor analiza dosarul medical al pacientului cu arsuri grave și vor lua decizia asupra transferului în străinătate se vor constitui la nivelul unităților sanitare care asigură managementul acestor cazuri. Transferul va fi aprobat doar pentru cazurile care întrunesc criteriile de internare în centrele pentru arși conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinul ministrului sănătății nr. 476/2017, cu modificările și completările ulterioare. Evaluarea oportunității transferului se realizează cu respectarea prevederilor Anexei 8 din același act normativ.
Din comisiile respective vor face parte trei persoane: medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie şi terapie intensivă și un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, desemnați în prealabil prin decizia Directorului medical al unității sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, ținând cont de graficul lunar al gărzilor.
Aceste comisii se vor întruni în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientului, în cel mult două ore de la primirea cazului, va analiza dosarul medical al pacientului și, după caz, va aproba transferul motivat.
Deciziile comisiilor se vor lua prin consens și se vor transmite Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul M.A.I. pentru realizarea transferului. Cele două instituții vor încheia un protocol de colaborare în acest sens.
După intrarea în vigoare a noilor prevederi, ministerul Sănătății va avea la dispozișie 60 de zile pentru a demara demersurile necesare pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu unități medicale din străinătate care asigură asistenţă medicală bolnavilor cu arsuri.
Potrivit Ordinului pentru modificarea și completarea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri, decontarile cheltuielilor vor fi făcute direct către unitățile sanitare pe baza documentelor medicale și facturilor aferente serviciilor medicale de care a beneficiat pacientul din bugetul MS, în cadrul acțiunilor prioritare AP-ARSURI.
Mecanismul de transfer a fost elaborat de medici și de supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv.
Nelu Tătaru a subliniat că Ordinele aprobate vor ajuta la reducerea semnificativă a timpului în care pacienții cu arsuri grave vor putea fi transferați și, implicit, tratați. Ministrul Sănătății a adăugat că autoritățile așteaptă aprobarea finanțării din partea Băncii Mondiale pentru construirea unui centru de mari arși în Timișoara.
”Cele două acte normative au ca scop reducerea semnificativă a timpilor de așteptare pentru transferul pacienților cu arsuri grave în străinătate, în lipsa locurilor sau a capacităților de tratare în unitățile dedicate din țară sau dacă evaluarea pacientului o impune. Am stabilit o procedură simplificată și clară, astfel încât atunci când apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luată rapid, în interesul pacientului. De asemenea, am decis ca decontarea contravalorii tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave efectuat în unitățile sanitare din străinătate să se realizeze de către Ministerul Sănătății în cadrul programului acțiunilor prioritare. În același timp, continuăm demersurile pentru construirea sistemului propriu de tratament al marilor arşi. În luna august am obținut autorizația pentru construirea centrului din Timișoara și așteptăm avizul Băncii Mondiale pentru demararea licitației în vederea execuției clădirii. Mâine supunem aprobării Guvernului, Hotărârea de Guvern privind investiția de la Centrul de mari arși pentru copii din cadrul Spitalului pentru Copii Grigore Alexandrescu realizată tot în cadrul proiectului semnat cu Banca Mondială”, a declarat Tătaru, citat de hotnews.