Pe perioada în care se află sub control judiciar, Maria precup trebuie să respecte obligațiile de a nu își exercita funcția de primar al municipiului Reghin și de a nu se deplasa în incinta Primăriei Municipiului Reghin.
Totodată, aceasta trebuie să respecte și următoarele obligații:
- să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș, ori de câte ori este chemată;
- să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
- să nu depășească limita teritorială a României, având interdicție a părăsi țara, interdicție ce poate fi ridicată doar cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
- să nu se apropie de și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu suspecții, inculpații și cu martorii din prezentul dosar;
- să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
În ordonanța procurorilor se arată că, în vara anului 2012, suspecta Maria Precup, în calitate de primar al municipiului Reghin, a pretins administratorului unei societăți comerciale remiterea unei sume de bani pentru o anumită persoană (bani ce nu i se cuveneau în mod legal), pentru ca, în schimb, primarul să accepte la plată decontarea unor lucrări neexecutate de către respectiva societate, în cadrul proiectului de amenajare a unei străzi din municipiul Reghin. Persoana ce urma să beneficieze de banii ceruți drept mită de primar era reprezentanta unei alte societăți comerciale față de care se instituiseră măsuri de executare silită pe motive de neplată a obligațiilor către bugetul de stat.
Suma de bani de 26.040 lei a fost remisă de administratorul societății comerciale, sub forma unei vânzări – cumpărări mascate, banii fiind virați direct în conturile trezoreriei, pentru a fi stinse obligațiile societății datornice către bugetul de stat și pentru care Administrația Finanțelor Publice Reghin instituise măsuri de executare silită.
La data de 4 septembrie 2012, conform înțelegerii, primarul Maria Precup a acceptat la plată și a decontat o lucrare care nu fusese executată de societatea al cărei reprezentant a remis banii.
Prin activitățile descrise anterior, s-a cauzat un prejudiciu municipiului Reghin, jud. Mureș, de aproximativ 75.000 lei, reprezentând lucrări neefectuate, și în consecință, un folos necuvenit societății comerciale care trebuia să execute lucrările de amenajare.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.