Avea o sobă de teracotă pe gaz, însă o pornea doar cât să se dezmorțească atunci când temperaturile de afară erau scăzute. Mitică Popescu primea facturi mari după cum el declarase, deși punea o haină în plus de teama sumelor pe care le-ar fi putut plăti.
Artistul trăia din pensie, un venit de aproximativ cinci mii de lei după 53 de ani de muncă în teatru, plus banii pe care îi primea din drepturile de artist. Chiar și așa, a declarat de multe ori că se trăiește greu în România cu banii aceștia. Mitică Popescu locuia singur de 24 de ani după decesul soției sale.
Îndrăgitul actor Mitică Popescu s-a stins din viață, în urma unor afecțiuni cardiace. Artistul împlinse de curând 86 de ani.
A murit marele actor Mitică Popescu. Avea probleme de sănătate
Mitică Popescu a realizat roluri de excepţie în piesele de teatru "Cititorul de contor" de Paul Everac (1976), regia Paul Everac, "Să îmbrăcăm pe cei goi" de Pirandello (1978), regia Cătălina Buzoianu, "Maestrul şi Margareta" de Bulgakov (1980), regia Cătălina Buzoianu, "Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981), regia Cătălina Buzoianu, "O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord" de Eduard Radzinski (1986), regia Dragoş Galgoţiu, "Pescăruşul" de Cehov (1993), regia Cătălina Buzoianu, "Cum vă place" de William Shakespeare (1996), regia Nona Ciobanu, "Sonata fantomelor" de August Strindberg (1999), regia Cătălina Buzoianu, "Şcoala femeilor" de Moliere (1999), regia Alexandru Dabija, "Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni (1999), regia Mihai Constantin Ranin, "Viitorul e maculatură" de Vlad Zografi (2000), regia Nona Ciobanu, "Alex şi Morris" de Michael Elkin (2004), alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag, sau "Colonia îngerilor" de Ştefan Caraman (2007), regia Nona Ciobanu.