"Nu am văzut proiectul de ordonanţă. Sunt la curent cu această propunere de majorare a unor accize. (...) Accizele au fost reduse, euro acciza a fost eliminată. Din păcate, ceea ce ne aşteptam să se întâmple şi anume o reducere a preţului carburantului la consumator, la pompă cum se spune, nu s-a întâmplat. Ştiu că au avut loc discuţii la nivelul Guvernului cu operatorii economici din domeniul petrolier, din companiile de profil şi propunerea care se are în vedere, dar sunt mai multe variante în lucru, este de a introduce o mică majorare a accizei care practic nu se va resimți decât într-o foarte mică măsură", a afirmat Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului.
Potrivit lui Tăriceanu, discuţia pe care MFP a purtat-o cu operatorii economici este ca această creştere "să fie practic absorbită în preţ", având în vedere că în momentul acesta preţul barilului şi preţul carburanţilor sunt reduse.
Întrebat dacă apreciază că o creştere cu 22% a preţului carburanţilor este nesemnificativă, preşedintele Senatului a spus că "la preţul actual nu va fi o majorare cu 22 de procente".