Despre iubirile Corinei Chiriac de pe plaiurile dâmbovițene s-a mai scris, însă, mai puțin pe tema poveștii ei de dragoste din anii 70, cu un mare artist de talie internațională: Karel Gott!
Ea era una dintre cele mai dorite românce. El era un interpret îndrăgit în țara sa și adorat în întreaga Europă. Celebritatea de care se bucura Karel Gott la vremea respectivă a observat-o și Corina Chiriac, care a avut ocazia să cânte peste hotare în spectacolele acestuia. Corina l-a cunoscut pe Karel la un festival de muzică din Cehoslovacia, unde ne-a reprezentat țara. Românca s-a îndrăgostit de Karel Gott, un bărbat pe care îl doreau toate femeile și a avut o relație, de câțiva ani cu acesta.
Artista a făcut ani de zile naveta în țara iubitului ei, atât pentru concerte, cât și pentru a se întâlni cu el. Zvonurile care circulau pe atunci despre relația lor spuneau că cei doi au fost la un pas de căsătorie. Deși la noi presa tabloidă nu a scris despre această poveste, peste hotare, jurnaliștii nu au ratat ocazia. Ziariștii cehi au readus-o pe Corina în atenție, în mai 2008, ca fiind drept femeia care ar fi putut să se căsătorească cu marele artist. Tot atunci presa cehă a scris pe larg atât despre povestea de dragoste a Corinei cu cehul, cât și povestea artistului cu ospătărița care i-a dăruit un copil și pe care tocmai o luase de soție.
Colegii de presă de peste hotare au menționat că numai Corina ar mai fi putut deveni soția lui Karel. Ce a oprit-o? Unii spun că artista, care susținea la acea vreme turnee în mai multe țări europene, nu a vrut să renunțe la țara natală, alții spun că de vină ar fi fost regimul comunist. Să se fi temut artista, așa cum s-a zvonit, de soții Ceaușescu? De Securitate? Cert este că solista noastră a cântat în fosta Cehoslovacia până în 1983, când i s-a ridicat pașaportul și nu i s-a mai permis să părăsească România decât în anumite țări, scrie Click!.