Călătorii veniţi din alte ţări trebuie şi ei să se carantineze zece zile, dar pot face acest lucru şi la domiciliu. Conform Agerpres, preţul "sejurului de carantină" la unul din cele 16 hoteluri intrate deocamdată în programul convenit cu guvernul - şi care trebuie rezervat în prealabil - este de 1750 de lire (aproape 2000 de euro), inclusiv testarea de coronavirus, întrucât "beneficiarii" trebuie să prezinte şi un test negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de pornirea spre Anglia şi să repete testul în a doua şi a opta zi de carantină.Pentru un adult suplimentar sau un copil de peste 12 ani preţul creşte cu 650 de lire, iar pentru un copil între 5 şi 12 ani - cu 325 de lire.
"Contravenienţii" riscă sancţiuni severe de până la 1000 de lire (1125 euro) amendă pentru lipsa testului negativ la sosire şi de până la 10.000 de lire sterline pentru cei care încearcă să eludeze carantina la hotel. Mai mult, cei care ascund faptul că au trecut printr-o "ţară de risc" riscă 10 ani de închisoare.
Marea Britanie demarează de astăzi carantinarea în hoteluri pentru rezidenții sosiți din țări cu risc ridicat de COVID
În Regatul Unit a început astăzi carantina obligatorie la hotel pentru rezidenţii veniţi din state considerate cu "risc ridicat de COVID", măsură ce vizează să evite "importul" de variante ale noului coronavirus mai rezistente la actualele vaccinuri. Începând de luni, rezidenţii britanici sau cetăţenii irlandezi care sosesc în Anglia din cele 33 de ţări de pe "lista roşie" (toată America Latină, Africa de Sud, Portugalia şi Emiratele Arabe Unite) vor fi obligaţi să se cazeze la un hotel, unde să rămână sub supraveghere timp de 10 zile.