Majoritatea lucrătorilor feroviari din Anglia, Scoția și Țara Galilor au intrat în grevă din cauza salariilor mici și a condițiilor de muncă nefavorabile. Oamenii spun că le-au transmis guvernanților problemele de ani buni, dar au fost ignorați.
„Susțin protestul, pentru că nimeni nu îi ascultă. Ministrul Transporturilor nu i-a ascultat de decenii”, spune un protestatar, potrivit BBC.
Și Ministrul Transporturilor a reacționat după protest. Acesta a catalogat acțiunea celor din sindicat ca fiind „o cascadorie”.
„Nu mă întâlnesc cu ei, pentru că asta este sarcina angajatorilor, iar angajatorii se întâlnesc cu ei. Este o cascadorie a reprezentanților sindicatului când spun că doar dacă ne întâlnim față în față putem rezolva problemele”, a precizat Grant Shapps, ministrul Transporturilor.
Programul cetățenilor a fost dat peste cap de grevă, de aceea mulți spun că trebuie să găsească alte metode de a ajunge la serviciu.
„Este o inconveniență mare asupra vieților oamenilor. Are un impact mare asupra tuturor. Trebuie să vedem. Dacă vine un tren, bine, dacă nu, trebuie să găsesc un alt mod să ajung la serviciu”, spue un alt protestatar.
Sindicaliștii spun că protestul va continua joi și sâmbătă dacă cerințele lor nu sunt îndeplinite.