Sărbătoarea "Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru" este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 16 ianuarie.
În această zi, Biserica Ortodoxă mărturisește minunea eliberării din temnița a Sfântului Petru și se închină cinstitelor lui lanțuri, care au căzut la atingerea îngerului.
Sfântul Apostol Petru (Simon) a fost un pescar din localitatea Betsaida, fratele Sfântului Apostol Andrei. Mântuitorul l-a chemat la apostolie mai întâi pe Sfântul Apostol Andrei, iar mai apoi a venit și fratele acestuia, Simon (Petru).
"Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan (Botezătorul) și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: Am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos)" (Ioan 1, 40-41).
Din Faptele Apostolilor (12, 1-11) se cunoaște că în anul 42, regele Irod Agripa a poruncit ca Sfântul Apostol Petru să fie întemnițat și legat în lanțuri. Dar Sfântul Apostol a fost dezlegat și eliberat de un înger.
"Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar înaintea ușii paznicii păzeau temnița. Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini" (Fap. Ap. 12, 6-7).
Lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru tămăduia neputințele și gonea duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de acest lanț se sfințea. Acesta a fost păstrat de credincioșii din Ierusalim, trecând de la unii la alții, până când patriarhul Iuvenalie l-a dat împărătesei Evdochia, care l-a dus la Constantinopol în anul 437 sau 439.
De aici, lanțul cu care a fost legat Sfântul Petru, a ajuns la o altă împărăteasă, Eudoxia, fiind depus într-o biserică ridicată în cinstea Sfântului Apostol Petru.