„Ar trebui să finalizăm anul și cu un buget trecut prin Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu după ședința de miercuri a coaliției. Termenul propus de premierul Nicolae Ciucă pentru votul în Parlament a fost de 23 decembrie.
Președintele PSD a anunțat că liderii coaliției de guvernare s-au înțeles pe buget „peste tot”, iar vineri și luni vor mai fi ultimele discuții pe tema bugetului de stat pe 2022.
Nicolae Ciucă a anunțat astăzi că Bugetul va fi prezentat, în forma finală, pe 13 decembrie (luni-n.red.).
Cu privire la taxa pe cifra de afaceri a marilor companii, Marcel Ciolacu nu a mai vorbit de importanța suprataxării companiilor. Acesta spune că ar fi prinsă în programul de guvernare. Pe de altă parte, Florin Cîțu nu agreează taxarea marilor companii, despre care spune că pe baza banilor plaătiți prin taxe a rezistat economia în primul an de pandemie. În același timp, și Nicolae Ciucă a anunțat că nicio taxă nu va fi impusă în acest an.
„Discuția există în continuare, însă nu de la 1 ianuarie 2022”, a precizat Ciolacu.
„Avem în continuare, categoric, stați să vedem cifrele bugetare. Există această discuție. Noi am prins în programul de guvernare că vom vorbi anul viitor dacă vom introduce taxe sau nu. Oricum, orice taxă hotărâtă de coaliție are termen de 6 luni să intre în vigoare. Este posibil să nu fie nevoie de o astfel de taxă”, a mai declarat președintele PSD.
Întrebat despre certificatul verde, Marcel Ciolacu a anunțat că vineri ar urma să aibă loc discuții pe această temă.