Marcel Ciolacu a trimis, joi, 4 martie, o scrisoare către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (PPE), și vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (S&D), prin care atrage atenția asupra derapajelor nedemocratice ale actualului Guvern manifestate prin politizarea fondurilor publice, a finanțării europene și a funcțiilor publice din România, potrivit unui comunicat de presă al PSD.
„Necesitatea unei poziții publice din partea oficialilor europeni este justificată prin faptul că cetățenii români trebuie să se simtă protejați de Uniunea Europeană atunci când sunt comise abuzuri, iar guvernele încalcă principiile democratice ale statului de drept”, potrivit PSD.
„Țara noastră alunecă spre o cale nedemocratică, iar în calitate de lider al opoziției din România am responsabilitatea de a face tot ce pot pentru a-i ajuta pe români și pentru a ne apăra valorile democratice europene”, se arată în scrisoarea trimisă de președintele Marcel Ciolacu, care a mai subliniat că PSD este deschis la discuții constructive despre viitorul României pe calea europeană și democratică.
În sinteză, principalele puncte reclamate prin acest document arată că “pentru prima dată în istoria postdecembristă, partidele din Coaliție au aprobat un buget fără a accepta niciunul dintre amendamentele venite de la parlamentari·.
Potrivit scrisorii PSD, tot pentru prima dată în istorie, Guvernul ar fi adăugat, „total netransparent, o anexă la buget care cuprinde sume financiare alocate preferențial, după un algoritm politic, județelor și localităților care sunt conduse de reprezentanții partidelor care formează majoritatea. PNL a primit 52%, USR 35%, în timp ce UDMR 13% – o distribuție care se suprapune aproape perfect pe ponderea fiecărui partid în coaliție”.
Marcel Ciolacu mai atenționează și asupra „politizării” fondurilor UE. Liderul PSD spune că „în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență, Guvernul nu s-a angajat într-un dialog deschis cu Parlamentul, cu opoziția sau cu partenerii sociali”.
„Guvernul se concentrează pe politizarea totală a sectorului public: schimbarea a aproape 1000 de directori de școli într-o singură zi, politizarea prin OUG a prefecților și urmează politizarea secretarilor generali ai autorităților locale”, mai spune Ciolacu în scrisoarea către Comisia Europeană. Acesta spune că Guvernul a atacat „public și radical”, mai multe instituții ale statului: Avocatul Poporului, membrii CCR și Consiliul Superior al Magistraturii.
„În ultimele două zile, actualul prim-ministru și ministrul Justiției au criticat în mod deschis și public o decizie definitivă luată de o instanță de judecată”, referindu-se la decizia controversată de clasare din „Dosarul 10 august”, deschis după protestul Diasporei din vara anului 2018, reprimat violent de jandarmi și forțele de ordine, în urma căruia au depus plângeri peste 700 de participanți la manifestarea din Piața Victoriei.
Marcel Ciolacu mai spune în aceeași scrisoare că premierul „a amenințat public liderii sindicatelor și reprezentanții HoReCa pentru organizarea grevelor pașnice împotriva unora dintre deciziile luate fără nicio consultare cu aceștia”.