Premierul Marcel Ciolacu ar fi ajuns, marţi, la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a discuta cu o serie de reprezentanţi ai sindicatelor din poliţie despre revendicările salariale, au precizat surse guvernamentale, citate de Realitatea Plus
Potrivit acestora, şeful Executivului a ajuns la întâlnire în jurul orei 11,00. De la ora 13:00, Ciolacu a ajuns și la Ministerul Justiției, pentru a discuta pe aceeași temă cu sindicatele din penitenciare.
Într-un comunicat din 13 ianuarie, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că ia în calcul declanşarea protestelor în penitenciare, deoarece Guvernul întârzie nejustificat aplicarea legii salarizării unitare şi "fură în formă continuată din buzunarele poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare".