Întrevederea a avut loc în marja Forumului de afaceri al Iniţiativei Celor Trei Mări, desfăşurat la Bucureşti şi organizat de Guvernul României. Au participat reprezentanţi ai Japan Bank International Cooperation (JBIC), Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) şi Export-Import Bank of the United States (US Exim), potrivit Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat, cu acest prilej, paşii concreţi înregistraţi în direcţia înfiinţării acestei bănci, prin aprobarea la nivelul Guvernului a cadrului legal necesar. România s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ca această bancă să fie deplin funcţională la 1 ianuarie 2025, subliniază comunicatul.
”România are nevoie de o bancă naţională de dezvoltare care să finanţeze sau să orienteze finanţări către acele proiecte de importanţă strategică pentru ţară, dar care nu pot găsi finanţare în sistemul bancar obişnuit. Totodată, o astfel de bancă naţională de dezvoltare va fi liantul dintre fondurile instituţiilor financiare internaţionale şi proiectele româneşti”, a declarat şeful Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat încrederea în potenţialul asistenţei tehnice pe care cele 3 bănci de dezvoltare reprezentate în cadrul întrevederii de astăzi o pot oferi României pentru a sprijini operaţionalizare viitoarei Bănci de Investiţii şi Dezvoltare S.A., prin identificarea şi dezvoltarea de instrumente financiare care să fie finanţate împreună. De asemenea, şeful Executivului român s-a referit la etapele parcurse în dialogul purtat de Exim Banca Românească cu Japan Bank International Cooperation (JBIC), Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) şi Export-Import Bank of the United States (US Exim). În relaţia cu Japan Bank International Cooperation (JBIC) există deja un Memorandum de Înţelegere şi sunt în curs discuţii pentru explorarea modalităţilor de implementare, următoarea întâlnire pe această temă fiind programată chiar în perioada aceasta.
”În ceea ce priveşte Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), premierul Marcel Ciolacu s-a declarat în favoarea unei mai bune colaborări în cadrul Fondului de Investiţii al celor Trei Mări în direcţia identificării de proiecte de investiţii şi pentru crearea unor vehicule investiţionale noi în cadrul acestui format de cooperare. În dialogul referitor la perspectivele de colaborare cu United States (US Exim), s-a discutat despre susţinerea implementării proiectului RoPower Nuclear S.A. de minireactoare, de la Doiceşti, precum şi despre dezvoltarea colaborării în contextul aderării României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)”, mai arată Guvernul în comunicat.