Marcel Ciolacu i-a transmis oficialului israelian că România se alătură comunităţii internaţionale în eforturile de a îi elibera pe ostaticii răpiţi de gruparea teroristă Hamas. „Dezecaladarea este o soluţie viabilă pentru restabilirea securităţii în regiune”, i-a mai spus prim-ministrul lui Moshe Arbel.
„România se alătură comunităţii internaţionale pentru a sprijini eforturile Israelului de a elibera ostaticii răpiţi de Hamas. Compasiunea noastră deplină merge către familiile ostaticilor”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe reţeaua X.
Premierul a mai spus că „dezecaladarea este o soluţie viabilă pentru restabilirea securităţii în regiune”, iar acesta a fost mesajul pe care l-a reiterat în dialogul cu ministrul de Interne al Israelului Moshe Arbel şi membrii familiei israelienilor de origine română ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza, mai arată o postare pe pagina reţelei X a Guvernului României.