El a fost întrebat de presă ce măsuri vizează Guvernul pe subiectul consumului sporit de energie înregistrat în această perioadă pe fondul perioadei de caniculă din ţara noastră.
"Am avut şi azi de dimineaţă împreună cu domnul vicepremier o întâlnire cu ministrul Energiei. Dânsul, aţi văzut că a şi făcut un anunţ, că stă de vorbă cu toţi producătorii, cu distribuitorii. Încercăm să gestionăm cât mai bine această situaţie care o să mai dureze, din câte am înţeles, câteva zile, cu aceste temperaturi ridicate. Până acum a făcut faţă, au existat întreruperi, cum a fost la Spitalul Fundeni, dar există generatoare, există lucruri pregătite, deci ... Până-n acest moment, din punctul meu de vedere, am făcut faţă acestei perioade ", a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a făcut declaraţiile la finalul conferinţei ordinare de alegeri a PSD Sector 3, unde a participat în calitate de preşedinte al partidului.