Este vorba despre centrul de Îngrijire și Asistență „Căsuța lu Min” din județul Mureș, care a fost închis, în urmă cu o săptămână, în urma neregulilor constatate la controalele efectuate la toate centrele din județ.
În centru au fost găsite paturi rupte, igrasie și mucegai. Cei 28 de beneficiari ai centrului au fost transferați în județele de domiciliu prin implicarea Prefecturii Mureș, a prefecturilor și a DGASPC-urilor din Covasna și Maramureș.
„A fost notificată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi pentru retragerea licenţei provizorii a Asociaţiei Re-Min - Centrul de Îngrijire şi Asistenţă "Căsuţa lu Min", eliberată în data de 03.05.2023. Această măsură a fost luată de reprezentanţii AJPIS Mureş ca urmare a constatării unor condiţii precare de locuit (paturi rupte, igrasie, mucegai). De asemenea, în data de 11 iulie, Direcţia de Sănătate Publică Mureş a emis Decizia nr. 148 privind suspendarea activităţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă "Căsuţa lu Min", începând cu data comunicării, motivând că funcţionarea unităţii constituie risc iminent pentru sănătatea publică", precizează Prefectura Mureş.
Marcel Ciolacu: Violențe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari
„Ca urmare a informațiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgență intervenția instituțiilor statului în cazul unor abuzuri și violențe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu"Min, din județul Mureș.
Voi monitoriza îndeaproape evoluția evenimentelor pentru a mă asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovații vor fi trași la răspundere. Toleranță zero în astfel de situații!
Situația de la Mureș este intolerabilă!”, a spus Marcel Ciolacu.
Ministrul Muncii: Vinovații trebuie să răspundă!
„Așa cum a cerut și premierul Marcel Ciolacu, vinovații trebuie să răspundă!
Totodată, am dispus Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) retragerea licenței în cazul Asociației “Re-Min”, centrul “Căsuța Lu’ Min” din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești”, a transmis ministrul Muncii - Simona Bucura Oprescu.