Startul Maratonului Speranței Terry Fox va avea loc în fața Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti, cei peste 800 de participanți urmând să parcurgă un traseu de 5 km prin pădurea Băneasa.
La fel ca în anii trecuți, suma strânsă va fi donată institutelor locale din România care cercetează posibilitățile de tratare a cancerului.
În ultimii 13 ani au fost strânși peste 150.000 Euro pentru sprijinirea luptei împotriva cancerului în România, bani care au fost donați Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
"Mă simt extrem de onorat să preiau ştafeta unei tradiţii frumoase care a luat naştere acum 14 ani la Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti. Maratonul Speranţei Terry Fox este mai mult decât un eveniment sportiv. Maratonul reprezintă continuarea unei lupte împotriva cancerului, pe care a început-o un tânăr canadian remarcabil, Terry Fox. Scopul nostru constă în strângerea unei sume considerabile, urmând ca aceasta să fie donată cercetării medicale din Romania pentru combaterea unei boli de cele mai multe ori necruţătoare. Sper ca întreaga comunitate să fie prezentă, de la elevi și profesori, până la părinți și prieteni ai acestora. Îmi doresc ca în data de 6 septembrie să existe un număr cât mai mare de oameni dornici să ni alăture în cursa speranţei", a spus dr. Robert Brindley, directorul AISB.
Maratonul Terry Fox Run se desfăşoară la nivel mondial, participanți din toată lumea având ocazia să se alăture luptei împotriva cancerului prin sprijinirea cercetării medicale și găsirea celor mai inovatoare modalități de combatere a acestuia.
În anul 1977, adolescentul canadian Terry Fox (19) a fost diagnosticat cu cancer osos la piciorul drept. Piciorul i-a fost amputat cu 10 cm deasupra genunchiului. În timpul spitalizării, Terry a fost atât de copleşit de suferinţa pacienţilor bolnavi de cancer încât a hotărât să traverseze Canada pentru a strânge bani pentru cercetarea cancerului. Călătoria lui s-a numit Maratonul Speranţei.
Pe data de 12 aprilie 1980, Terry Fox a început cursa de traversare a Canadei. Scopul său era să strângă 2 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe cercetători să găsească un tratament pentru cancer. Şi-a asumat o sarcină uluitoare, întrucât alerga aproape un maraton în fiecare zi, timp de 144 zile în continuu. La 1 septembrie 1980, după ce a alergat 5.000 km, Terry a fost forţat să-şi încheie cursa, întrucât cancerul începuse să i se răspândească în tot corpul. La 28 iunie 1981, Terry Fox a decedat, cu numai o lună înainte de aniversarea a 23 de ani.
Cu toate că nu şi-a îndeplinit misiunea de a traversa Canada, Terry Fox şi-a depăşit scopul iniţial de a strânge 2 milioane de dolari. În realitate, a strâns peste 24 milioane dolari şi până în prezent peste 400 milioane dolari s-au strâns în scopul cercetării cancerului prin cursele Terry Fox Runs care se desfăşoară în lumea întreagă. În 10 iulie 1980, după ce a fost forţat să-şi încheie Maratonul Speranţei deoarece cancerul îi invadase corpul, Terry Fox a declarat „Chiar dacă nu termin, este nevoie ca ceilalţi să meargă înainte. Cursa trebuie să meargă mai departe fără mine…”.