Faptul că România se află printre ţările fruntaşe la numărul de avorturi a determinat mii de persoane din Capitală să tragă un semnal de alarmă. Organizatorii ,,Marşului pentru viaţă'' au subliniat că militează, în primul rând, pentru sprijinirea femeilor însărcinate.
"Ar fi o idee bună să existe o indemnizaţie pt femeile însărcinate pentru că, pe perioada sarcinii, au nevoie de mai multe, de o alimentaţie sănătoasă, de tratamente, analize", a declarat purtătorul de cuvânt al Marșului pentru Viață.
Mai mult, potrivit preşedintelui Asociaţiei ,,Studenţi pentru viaţă", Alexandra Nadane, "foarte multe femei nu fac avort pentru că vor ele, ci pentru că sunt presate de cei din jur".
"Procentele sunt foarte mari, între 65 şi 75 la sută", a mai precizat Alexandra Nadane.
Totodată, clujenii, "înarmaţi" cu bannere şi steguleţe, au ieşit și ei pe străzile oraşului.
"Vreau să ştie femeile că există şi o altă soluţie avortul. Este adopţia, eu îmi doresc enorm să adopt un copil", a declarat un participant.
La eveniment a participat şi Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, care le-au vorbit participanţilor la marş despre importanţa vieţii.