Potrivit sursei citate, măștile de protecție au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren, mai arată comunicatul MApN.