Nutriționistul Mihaela Bilic susține că atât sarmalele, cât și cozonacii pot face parte din regimul nostru alimentar de Crăciun fără să ne îmbolnăvească sau să ne aducă kilograme in plus. Tot ceea ce contează este să fim atenți la cantitatea de mâncare pe care o consumăm.
Cu toate acestea, salata boeuf nu este un preparat recomandat de nutriționist.
”Sarmalele sunt în primul rând fierte. Deci ce poate fi greşit? Ele conţin carne cu orez şi varză. Carnea asociată cu glucide din făinoase şi legume alcătuiesc o farfurie echilibrată. Sarmalele preparate aşa din moşi-strămoşi înseamnă o alăturare corectă din punct de vedere nutriţional.
În schimb, dacă în loc să iei pulpă slabă de porc, faci sarmale din jumătate slănină, jumătate carne, este pentru că aşa vrei tu să le prepari grase, nu pentru că sarmalele prin definiţie nu ar fi sănătoase. La rândul ei, piftia este un amalgam de oase, zgârciuri, puţină carne, toate fierte.
Este un aliment dietetic, cu condiţia să înlăturăm grăsimea după ce s-a întărit. Singura despre care nu am cum să spun lucruri bune este salata boeuf. Este un deliciu, dar care are multe calorii din cauza uleiului. De aceea, maioneza ar trebui pusă doar cât să ungă puţin ingredientele, nu să le înece. Salata de boeuf se transformă într-o bombă calorică din cauza maionezei.
Nu e greşit să punem o felie de pâine lângă maioneză pentru că, mărind partea de carbohidraţi, mai diluezi puţin grăsimea. Cozonacul e o variantă de desert mai puţin dulce decât orice prăjitură. Este un făinos cu aproximativ 15% grăsime şi puţin zahăr, care nu poate fi pus la categoria tort. O felie de cozonac este ca şi cum am mânca două felii de pâine cu unt şi gem. O felie de cozonac şi un pahar cu lapte poate fi micul dejun perfect de Crăciun”, a declarat Mihaela Bilic, pentru adevarul.ro.