Ionuț Ionescu a fost scos încătușat din sediul DNA Ploiești, urmând a fi transportat în arestul preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, el afirmând că este vorba despre un denunț despre care nu poate vorbi pentru că "și-ar face rău singur".
"Nu pot să vorbesc, nu e bine să vorbesc pentru că mi-aș face rău singur. Nu se întâmplă astfel de lucruri cu mine. Merg în fața instanței cu sufletul deschis și cu ajutorul lui Dumnezeu", a afirmat Ionuț Ionescu, citat de AGERPRES.
Dosarul în care a fost reținut consilierul ploieștean vizează contractul de reabilitare și modernizare a sistemelor de apă și canalizare din județul Prahova, derulat prin SC Hidro Prahova.