„Președintei Republicii Moldova
Doamnei Maia Sandu
Scrisoare deschisă
Stimată doamnă, Maia Sandu
Sunt Maria Rizea, cetățean al României și al Statelor Unite ale Americii, iar durerea pe care o port în suflet de mai mult timp mi-a dat curaj să vă scriu. Se numește aceasta “durere de mamă” – cea mai mare suferință a unei femei.
Sunt sigură că înțelegeți despre ce vorbesc, pentru că o vedeți des pe mama Dumneavoastră suferind enorm atunci când sunteți atacată pe nedrept de oponenții politici, când vi se incriminează fapte pe care nu le-ați săvârșit sau comportamente care vă sunt totalmente străine.
Stimată doamnă,
Fiul meu Mihai Cristian, fost deputat în Parlamentul României, a devenit victima răfuielilor politice și a sistemului de justiție corupt, pentru început, în România și, ulterior, în Republica Moldova.
Nu susțin că fiul meu este perfect. Are și el metehnele lui, ca toți oamenii. Mai țineți minte ce spunea Iisus, când mulțimea furioasă dorea să o omoare pe femeia cu moravuri ușoare: “Cine nu a greșit niciodată să arunce primul piatra”? În întâmplarea biblică, când nu exista stat de drept, oamenii au avut curajul să fie corecți și au lăsat pietrele jos. În cazul fiului meu, cei care au greșit cel mai mult, care au distrus destine, au fost primii care l-au linșat. Și asta nu s-a întâmplat în perioada Imperiului Roman, când oamenii nu aveau drepturi, ci în secolului 21, într-o țară a Uniunii Europene.
Știți care e cea mai mare meteahnă a fiului meu? Are încredere în oameni! Așa l-am educat eu: să fie înțelegător, sincer și corect cu toată lumea, indiferent de statutul social. Mi-am dedicat întreaga viață sistemului de învățământ din România, și preocuparea mea de bază, în toată activitatea mea didactică, a fost să educ cetățeni corecți, responsabili și loiali României. În aceste condiții, cum poate fiul meu să fie penal?
Stimată doamnă,
Fiul meu Mihai Cristian nu e penal. Fiul meu este doar o victimă a fenomenului corupției din politică și justiție, ca mulți alți cetățeni din România și Republica Moldova. A fost pedepsit pentru că a spus adevărul, și a refuzat să facă jocul demnitarilor corupți, deoarece a crezut, până în ultimul moment, în corectitudinea justiției românești. Nu a bănuit însă că fabricarea la comandă a dosarelor politice este posibilă într-o țară europeană, unde nu ar trebui să existe nimic și nimeni mai presus de lege.
Despre faptul că fiul meu Mihai Cristian este nevinovat și că este victimă a sistemului vorbesc tot mai mulți politicieni din România. Chiar și Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților din România a confirmat recent public că dosarul fiului meu a fost fabricat la ordinul fostului director interimar al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, deoarece el nu a vrut să-și retragă candidatura depusă pentru funcția de primar al sectorului 5 București. Citez: “Coldea mi-a zis că SRI nu acceptă să fii tu candidat, și să-ți transmit să-ți retragi candidatura. Ce s-a întâmplat ulterior a fost pentru că i-ai enervat. Tu ești victimă a sistemului”, a declarat Liviu Dragnea, al treilea om important din conducerea României în acea perioadă, când asupra fiului meu erau exercitate mari presiuni politice.
Stimată doamnă,
Nedreptățile împotriva fiului meu Mihai Cristian continuă și în Republica Moldova. În raport cu el sunt încălcate multe dintre drepturile de care trebuie să se bucure orice cetățean într-un stat democratic. Mă refer, în primul rând, la dreptul la cetățenia Republicii Moldova, care i-a fost retrasă printr-un decret abuziv semnat de fostul președinte al țării, Igor Dodon, pe motiv că ar fi redobândit ilegal cetățenia moldovenească.
Și am fost nevoită eu, o femeie în vârstă de 78 de ani, să fac mii de kilometri din Statele Unite ale Americii, unde sunt stabilită cu traiul, până în Republica Moldova pentru a demonstra că fiul meu Mihai Cristian a redobândit absolut legal cetățenia moldovenească: că mama mea Ana Mihai s-a născut în Basarabia românească, în satul Gongaz, că buneii mei au fost despărțiți la miezul nopții și exilați de NKVD Uniunii Sovietice, că averea agonisită o viață, prin muncă cinstită, a fost luată cu forța de statul sovietic și că bunica mea a petrecut 20 de ani în Siberia.
Tot ce vă relatez reprezintă un adevăr incontestabil, confirmat de mai multe acte și fotografii păstrate în arhiva Primăriei din Congaz, unde am fost acum câteva zile. Pentru prima dată, am văzut imagini cu străbunicii mei, moși și mătuși, verișori despre care am auzit doar din relatările mamei mele. Până în prezent, în Congaz există bătrâni care i-au cunoscut pe buneii mei și încă își aduc aminte de ei. Și după această tragedie a familiei noastre, comună pentru zeci de mii de moldoveni, cum pot autoritățile statului Republicii Moldova să spună că fiul meu Mihai Cristian a obținut ilegal cetățenia Republicii Moldova? Cine a împuternicit autoritățile statului moldovenesc să-l lipsească abuziv de acest drept? Generații întregi din neamul meu s-au născut și au crescut în Congaz prin voia lui Dumnezeu, nu prin voia lui Stalin sau al lui Dodon. Ce trebuie să mai facem ca să demonstrăm că în venele fiului meu curge sângele străbunicilor mei, când zeci de documente confirmă acest adevăr. Și cum puteți Dumneavoastră, stimată doamnă Maia Sandu, cea care pentru mulți moldoveni sunteți un model de dreptate, să ignorați această mare nedreptate împotriva fiului meu?
Din cauza circumstanțelor relatate, nu am putut să-l văd pe Mihai Cristian 4 ani! Sănătatea și situația financiară nu-mi permit să fac naveta SUA-Chișinău. Vă mărturisesc sincer, nu știu dacă voi mai avea ocazia să revin în Republica Moldova, și să-mi strâng în brațe fiul. Singura mea nădejde sunteți Dumneavoastră, doamna Maia Sandu. Nu vă cer favoruri, vă rog doar să garantați că situația fiului meu este cercetată conform „buchiei legii”, așa cum ați afirmat recent într-un interviu, cu referire la cazul lui. Pentru că știu sigur: dacă legea va fi aplicată corect, la iveală va ieși adevărul de care mulți se tem. Iar adevărul este că fiul meu Cristian Rizea, urmașul buneilor mei deportați în Siberia, este moldovean și că este nevinovat în fața statului român.
Vă asigur, doamnă Maia Sandu, nu am crescut un penal, dar un om pentru care adevărul și dreptatea sunt principii importante în viață.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, stimată președintă!
Cu respect, o mamă îndurerată
Maria Rizea”, a trsnmis mama lui Cristian Rizea.