CNSU a aprobat achiziționarea a încă 6.000 de kituri de urgenţă EpiPen, folosite în tratamentul de urgenţă al reacţiilor alergice severe. În urmă cu două luni, CNSU a decis achiziţinarea a 1.500 de astfel de kituri - stilou autoinjector preumplut cu 2 ml.
EpiPen este o soluţie sterilă în stilou preumplut pentru injectarea de urgenţă în muşchi (intramuscular), potrivit prospectului disponibil pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
EpiPen este utilizat pentru tratamentul de urgenţă al reacţiilor alergice severe (anafilaxie), cauzate de alergeni, de exemplu alimente, medicamente, înţepături sau muşcături de insecte sau induse de exerciţiul fizic sau de cauze necunoscute. Stilourile injectoare EpiPen sunt destinate pentru administrare imediată la pacienţi care prezintă un risc crescut de anafilaxie, inclusiv persoanele cu antecedente de reacţii anafilactice.
Reamintim că vineri a fost înregistrat un caz sever de ȘOC anafilactic în cazul unei persoane care a primit prima doză de vaccin de la Moderna. O femeie de 36 de ani a făcut șoc anafilactic după prima doză a vaccinului anti-COVID-19 de la Moderna. Aceasta fost transportată de urgență la spital după ce i s-a aplicat tratamentul standard cu adrenalină în centrul de vaccinare.
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2 - Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 18 din 19.03.2021, se modifică și se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa nr. 1.
Art.3 - Se aprobă majorarea stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare desfășurării în siguranță a procesului de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2, conform prevederilor anexei nr. 2.
Art.4 - Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la art. 3, să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Art.6 - Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU
Lista GALBENĂ ACTUALIZATĂ a țărilor cu risc epidemiologic ridicat - CARANTINĂ obligatorie la intrarea în România - DOCUMENT