De altfel de la începutul anului, din cauza modificărilor fiscale, tot mai multe societăți au fost desființate. Cu 30% mai multe firme au intrat în faliment anul acesta comparativ cu 2017.
TOT MAI MULTE FIRME DESFIINȚATE
Ianuarie-septembrie
2017: 20.692 firme desființate
2018: 26.174 firme desființate
Sursa: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Potrivit draftului hotărârii de guvern, obținută de Realitatea TV, guvernul vrea să introducă salariul minim diferenţiat de la 1 decembrie.
"Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.080 lei lunar începând cu data de 1 decembrie 2018. Începând cu data de 1 decembrie 2018, pentru personalul încadrat pe funcții cu nivel de studii superioare și pentru personalul cu vechime în muncă peste 15 ani, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se stabileşte la 2.350 lei lunar”, scrie în document.
Primul pas pentru adoptarea acesti decizii a fost făcut vineri, 9 noiembrie.