Maia Sandu a anunțat că, pentru turul al doilea al alegerilor, a primit deja susţinerea a trei dintre contracandidaţii de duminică, respectiv Andrei Năstase (Platforma Demnitate şi Adevăr), Octavian Ţîcu (Partidul Unităţii Naţionale) şi Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea). Candidata proeuropeană a facut apel la mobilizarea electoratului astfel încât pe 15 noiembrie țara să intre pe ”calea cea dreaptă”.
”Ieri, două treimi dintre cetăţenii din Republica Moldova au votat pentru schimbare. Avem două săptămâni în faţă pentru a face această schimbare posibilă. Dragi moldoveni, aţi arătat că puterea poporului este imensă. Pe 15 noiembrie vom fi şi mai mulţi, şi mai uniţi. Îi mulţumesc domnului Andrei Năstase şi Platformei DA pentru sprijinul anunţat cu câteva minute în urmă. Îi mulţumesc domnului Ţîcu şi Partidului Unităţii Naţionale şi domnului Dorin Chirtoacă şi Blocului Unirea pentru sprijin şi pentru mesaj de unitate în lupta împotriva lui Dodon şi a hoţilor. Pe 15 noiembrie, avem şansa să punem Moldova pe calea cea dreaptă şi împreună să construim un stat funcţional care să lucreze pentru oameni”, a afirmat Maia Sandu.
Lidera PAS a cerut actualei puteri să renunțe la fraude și șantaj.
”Am un mesaj şi către cei de la putere. Renunţaţi la fraude! Nu încercaţi să şantajaţi oamenii. Nu puneţi presiuni pe primari, pe angajaţii la stat care nu vor să facă jocurile voastre murdare! Mai bine aţi folosi timpul pentru a analiza sutele de sesizări trimise de noi ieri şi lăsaţi în pace oamenii!”, a adăugat Maia Sandu, citată de realitateadinmoldova.net
Potrivit ultimelor date, candidata a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova cu 36,16% din voturi, socialistul Igor Dodon obținând 32,61%.
Cei trei contracandidați care i-au promis sprijinul în turul al doilea, programat pe 15 noiembrie, au obținut împreună aproximativ 6,5% din voturi. Andrei Năstase a câștigat 3,26% din sufragii, Octavian Ţîcu - 2,01%, iar Dorin Chirtoacă - 1,2%.