Cei mai mulţi turişti străini care au trecut graniţa României provin din Germania, aproape 11%, respectiv din Italia - 10%. Israelienii şi francezii se află în top 4, cu nouă, respectiv şase procente. Portughezii, în coada topului, reprezintă doar 0,4% din totalul turiştilor care ne trec graniţele. Dacă vă imaginaţi că străinii sunt atraşi în special de frumuseţile naturii, vă înşelaţi.
Peste 80% dintre cei care au venit în România în primele şase luni s-au oprit în Bucureşti şi în oraşele reşedinţă de judeţ, semn că sunt interesaţi de afaceri sau vin în city-break-uri. Doar 6% au fost în staţiunile montane, 1,7% în staţiunile balneare, 0,9% pe litoral şi 0,5% în Deltă, inclusiv în oraşul Tulcea.
Dintre străinii care au mers pe litoralul românesc şi în Delta, cei mai mulţi sunt nemţi. Israelienii sunt primii în topul celor care au fost în staţiunile montante româneşti, iar ungurii - în staţiunile balneare.
Durata medie a şederii străinilor în România, în primele şase luni ale anului, a fost de două zile.