Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au anunţat, luni, că dispeceratul instituţiei a fost sesizat, duminică seară, în legătură cu faptul că în lacul Bistreţ a fost găsit peşte mort pe maluri şi pe luciul apei.
Personalul Apele Romane Jiu s-a deplasat la faţa locului şi a confirmat situația, constatând că la vărsarea râului Desnăţui în lacul Bistreţ erau peşti morţi şi au fost prelevate, pe loc, două probe de apă din lac.
„Personalul Formaţiei Dunăre-Bistreţ, specialiştii din cadrul biroului GMPRA au confirmat mortalitatea piscicolă imediat ce au ajuns în teren. Specia de caras, specii cu greutate de aproximativ 100-300 grame. Peştii morţi au fost observaţi în zona malurilor, în special în locurile cu stufăriş abudent din coada Lacului Bistreţ. Se fac toate demersurile pentru a stabili cauza morţii peştelui”, a explicat directorul Administraţiei Baziale de Apă Jiu, inginerul Daniel Naicu.
De asemenea, specialiştii Apelor Române Jiu au prelevat, luni dimineaţă, alte două probe de apă - din zona polderului Mălăieni şi coada lacului - acestea fiind trimise la Laboratorul de Calitate a Apelor de la Vâlcea pentru a se efectua analizele la pesticide. Rezultatul va fi disponibil în 10 zile.
În plus de asta, a fost anunţată Direcţia Sanitar Veterinară (DSP) Dolj pentru a face analiza peştilor morţi. Acesta urmează să fie îndepărtat din lac şi incinerat.