PSD nu a recunoscut public organizarea mitingurilor de la Cotroceni, dar surse politice au declarat că mai mulţi lideri locali sunt mobilizaţi pentru a aduce lumea la miting. De asemenea, informaţiile arată că, pe lângă mitingul de astăzi, sunt pregătiri pentru un mare miting miercuri, cu oameni aduşi de PSD.
HotNews.ro a încercat să ia legătură cu primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, cu Termo Craiova şi cu administratorul judiciar al companiei, însă nimeni nu răspunde la telefon sau intră faxul.
"La S.C.Termo Craiova S.R.L., de exemplu, mai mulţi angajaţi au fost învoiţi de la serviciu, iar în jurul orei 12.00 se pleacă către Bucureşti, cu maşinile personale. Au fost informaţi că vor stă până la orele 22.00-23.00", a declarat o sursă pentru HotNews.ro.
"La ora 15:00 ar pleca 10 autocare din Craiova", a declarat o altă sursă.
O altă informaţie este că la un punct de termoficare din Craiova, din 83 de angajaţi, circa 50 vor merge la miting.
Termo Craiova este compania de termoficare a oraşului, acţionar fiind Consiliului local. Firma este în insolvenţă din martie 2015. Complexul Energetic Oltenia (CEO) a cerut intrarea în insolvenţă reclamând o datorie de 63 de milioane de euro, din care peste 20 de milioane de euro sunt numai penalităţi.
Potrivit planului de reorganizare, în 2015, SC Termo Craiova SRL figura cu un număr de 748 de angajaţi.