Pacea, bunăstarea, solidaritatea și libertatea sunt valorile după care se ghidează firmele din țara noastră. Deja mai multe convoaie umanitare au fost trimise în zonele grav afectate din Ucraina.
Unul dintre directorii companiilor care s-au implicat activ în ajutorarea refugiaților susține că sprijinul nu se oprește aici.
„Am observat un fenomen inadmisibil pentru secolul XXI. Am văzut că într-un adăpost din Mariupol o fetiță a murit din cauza deshidratări. Din acest motiv sunt aici. Pentru a anticipa ca oamenii care se află în adăposturi să nu sufere din cauza lipsei apei. Trei camioane au ajuns deja astăzi la granița de la Isaccea și avem nevoie de un șofer care să ducă aceste cantități considerabile de apă și orașului Odesa”, a precizat Jean Valvis, Președinte – Director General AQUA Carpatica.
Într-o conferință video, primarul din Odesa a mulțumit pentru ajutoarele trimise de companiile din România.