"Este neplăcut să stai în sală la ceremonie și să spui ca totul este în regulă", a declarat actorul din franciza Men In Black la emisiunea Good Morning America de la ABC News, cu Robin Roberts.
"Nominalizările nu reflectă frumusețea Hollywoodului. Este un cadru regresiv către separatism, către lipsa armoniei rasiale și religioase și nu acesta este Hollywoodul pe care vrem să-l lăsăm mai departe", a mai spus actorul principal din pelicula Independence Day.
Smith interpretează în cel mai recent film al său, "Concussion", rolul medicului american de origine nigeriană care a descoperit că loviturile în cap în timpul meciurilor de fotbal american au efecte tragice pe termen lung, ducând la apariția de comoții cerebrale. Mulți critici din industria filmului s-au așteptat ca Will Smith, care a fost nominalizat de două ori la Oscar, să fie și anul acesta pentru rolul din "Concussion" la categoria cel mai bun actor, scrie BBC News în ediția online.
Prezent la premiile britanice de televiziune de la Londra, actorul Dustin Hoffman a declarat că nominalizările pentru Oscar reflectă un rasism subliminal care există în întreaga societate americană.
50 Cent și Tyrese Gibson i-au cerut lui Rock nici mai mult nici mai puțin decât să renunțe la prezentarea premiilor Oscar și să se alăture inițiativei promovate și pe rețelele de socializare prin hashtagul #OscarsSoWhite. Festivitatea are loc în 28 februarie la Los Angeles.