"În urma unor lovituri punctuale în împrejurimile Deir Ezzor, un post de comandă, un centru de comunicaţii şi aproximativ 40 de combatanţi ai Statului Islamic au fost ucişi", a indicat Ministerul Apărării rus într-un comunicat dat publicităţii pe Facebook, precizând că raidul a avut loc marţi, scrie Agerpres.
"Potrivit informaţiilor confirmate, patru responsabili influenţi ai jihadiştilor figurează printre combatanţii ucişi, între care emirul din Deir Ezzor, Abu Muhammad al-Shimali", adaugă comunicatul.
"Există dovezi că 'ministrul de război' al Statului Islamic, Golmorad Halimov, a fost prezent la această întâlnire şi a fost rănit mortal", mai indică armata rusă.