Patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD au fost trimise la fața locului. Incendiul s-a manifestat generalizat la întreg magazinul alimentar pe o suprafață de aprox 500 mp.
A existat, la un moment dat, și pericolul de explozie. Asta pentru că pe o latură a magazinului se află și un depozit cu butelii.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore. Flăcările au distrus acoperișul pe o suprafață de aprox 30 % și 20% dintr-un autoturism parcat în apropiere. Marfa a fost deteriorată în totalitate.
Pompierii au anunțat că focul s-a aprins cel mai probabil de la un scurt circuit.