Cele trei percheziţii au avut loc la adrese situate pe raza judeţului Călăraşi, în vederea alcătuirii materialului probator privind săvârşirea infracţiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare.
"În fapt, în perioada 21.08.2023 - 24.08.2023, organele de urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române împreună cu inspectori ai Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti - Echipe Mobile şi lucrătorii specializaţi din cadrul Jandarmeriei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au continuat activităţile procedurale în cauză, efectuând noi percheziţii domiciliare, reţinând mai multe trimiteri poştale şi derulând controale la sediul unei societăţi comerciale. Consecutiv acestora, au fost descoperite două instalaţii de procesare clandestină a tutunului şi peste 2000 de kilograme de tutun, dintre care aproximativ 600 de kilograme era deja prelucrat pentru a fi apt de fumat, căzând sub incidenţa prevederilor art. 452, alin. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal", arată sursa citată.
Astfel, în urma tuturor activităţilor au fost indisponibilizate peste o tonă de tutun prelucrat, aproape 11 tone de tutun frunză, 2.875 de găleţi din plastic şi 6 unităţi clandestine în care se desfăşurau diferite procese de prelucrare a tutunului în condiţii total insalubre, de natură a aduce vătămări sănătăţii persoanelor care ar fi urmat să consume produsul impropriu rezultat. Tutunul era prelucrat prin utilizarea unor tocătoare confecţionate special în ateliere de către persoane specializate în strungărie care asigurau inclusiv piesele de schimb pentru utilajele realizate.
De asemenea, investigaţiile derulate în cauză au condus la identificarea a peste o mie de trimiteri poştale prin intermediul cărora tutunul era ofertat pe platforme de E-Commerce şi distribuit către beneficiari din toată ţara, urmând a se efectua cercetări pentru a se stabili dacă faptele acestora întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinerea de către orice persoană a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 1 kg tutun de fumat ori sunt de natură contravenţională şi cad sub incidenţa prevederilor art. 449, alin. 2, lit. k, fiind astfel pasibile de a fi sancţionate cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei.
În acelaşi dosar penal, în zilele de 16 şi 17 august, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul lucrătorilor specializaţi din cadrul Jandarmeriei Române şi ai Direcţiei Regionale Vamale Dolj, au efectuat 23 de percheziţii într-o cauză penală privind faptele săvârşite de mai mulţi cetăţeni români şi bulgari care, începând cu anul 2022, au organizat şi introdus pe teritoriul României 64 de transporturi ce au avut ca obiect aproape 330 tone de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unităţi clandestine.
Gruparea infracţională livra tutunul din Bulgaria către România, folosind documente justificative pentru mărfuri ce atestau în fals că mărfurile au beneficiari externi, în scopul creării unor circuite comerciale fictive care să inducă în eroare autorităţile de aplicare a legii sau prin eludarea formalităţilor de control la frontieră.
Din cercetări, s-a stabilit că tutunul a fost livrat către beneficiari din zona judeţelor Ilfov, Călăraşi şi Dolj, ulterior fiind prelucrat în unităţi clandestine, ambalat şi distribuit pe teritoriul întregii ţări prin intermediul unor platforme de E-Commerce.
IGPF menţionează că au fost luate măsuri preventive faţă de 8 persoane, dintre care două sunt cercetate sub măsura arestului la domiciliu, iar alte 6 sub măsura controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, ruperea de sigilii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Suportul tehnic a fost asigurat de către lucrătorii Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. Întreaga acţiunea a beneficiat de sprijinul inspectorilor Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti - Biroul Echipe Mobile, iar activităţile de cooperare internaţională s-au realizat cu sprijinul OLAF - Oficiul European de Luptă Antifraudă şi SELEC - Centrul Sud-est European de Aplicare a Legii şi al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria.